Sunt zile cand totul pare cenusiu, cand tot ce faci, privesti, gusti si traiesti te fac sa simti ca-nebunesti, te fac sa-ti zici cu voce tare: Unde am gresit eu oare ?De ce merit aceasta secare a sufletului ce ma doare?                                                                                                         Sunt zile cand te uiti la soare si in loc de stralucitor il vezi un soare muritor, fara pic de viata-n el, foarte sters si innegrit, negativ inmarmurit, doar o pata neagra mare ce poarta nume de soare. Sunt zile cand te simti gol, atat de gol si muritor, atat de singur si pustiu, intunecat incetosat , abandonat si aruncat, de tot ce inseamna bun si drag , de tot ce este cald si bine, de tot ce-i plin de bucurie si iubire.                                                                                                                  Sunt zile in care tot ce atingi si tii in mana moare, tot ce privesti, privesti cu disperare cum se distruge si dispare, sufletul te doare tare, inima-i in degradare.                                               Sunt zile in care ai vrea sa treci intr-o secunda prin tot ce-nseamna rau si lupta , sa stii ca totul este in departare iar fiinta ta este luminata de soare, ca bucuria este in tine, vibreaza, iar inima iti trepideaza.                                                                                                                                     Sunt zile in care ne uram atat de tare incat vrem sa ne calcam singuri la propriu in picioare , sa nu mai ramana nimic din noi sa ne strivim total in noroi.                                                              

Sunt zile in care am vrea sa disparem pentru totdeauna, sa nu ne fi dorit nici o clipa sa ne nastem in aceasta viata acrita total nefericita, sa nu cunoastem nimic din tot ce stim acum, sa fim facuti noroi si scrum. Sunt zile in care esti lovit de duritate, iar fiinta ta se zbate pentru a ta luciditate, simti cum te patrunde tare, raul ce vine din departare cu o viteza uimitoare , gata sa iti devoreze acea stare de relaxare si constientizare, lasandu-te fara suflare si fara nici un pic de valoare in aceasta lume mare. Sunt zile din viata ta, sunt zile din viata mea , sunt zile din viata fiecaruia care nu le putem controla . Sunt zile cand ne intrebam , daca acestia suntem noi , aceste fiinte intunecate , aceste chipuri ciudate, aceste trupuri pline de ura si cu un ego-u peste masura.                                                                                                                                    In general avem tendinta sa credem ca orice lucru bun trebuie sa ni se intample numai noua in fiecare zi din viata noastra.                                                                                                   Cele mai intense trairi, cele mai pasionale atingeri, cele mai bune obiecte si cele mai gustoase sentimente trebuie sa le simtim in fiecare secunda a fiecarei zile pe care o respiram pe acest pamant.                                                                                                                               Daca o zi nu ne va oferi nimic din toate aceste bunataturi, vom devenii cu adevarat frustrati, atat pe noi insine cat si pe oamenii ce ne inconjoara si care se bucura in acel moment de trairile proprii. De ce am fi multumiti ca alti sa traiasca bucurii mai mari decat propria noastra persoana in zile in care noi suntem tristi si abatuti?                                                                                             Nu este drept ca altii sa se bucure in timp ce noi suferim si nu ne regasim.                                   Ar trebui ca si ei sa sufere cu noi , sa ne inteleaga sentimentele cenusii ce atarna peste noi ca o haina de plumb ce acumuleaza greutate tot mai mare si ne striveste fiintele.                                Dar sunt zile pe care nu le putem controla cum am mai zis, trebuie sa le intelegem, ca viata este un total , un imprevizibil , un mister, ce trebuie trait, iar cu fiecare mister pe care il traim, pe care il dezlegam, bucuria respectivului mister ne va umple fiintele si sufletele de multumire.                   Trebuie sa intelegem imprevizibilul, trebuie sa intelgem ca nu suntem clarvazatori sa stim dinainte ce se va intampla si ce bucuri vom trai.                                                                                   Trebuie sa acceptam ca nu orice zi este pictata in roz pur, iar noi nu trebuie sa asteptam ca acea zi sa ne dea tot mai mult si mai mult .                                                                                         Bucuria inseamna, sa traiesti fiecare mister, fiecare moment, fiecare clipire , fiecare respiratie, ca pe un neprevazut , doar asa vei simti viata.                                                                                                                                    Nu poti astepta ca aceste trairi pe care ti le imaginezi sa devina brusc realitatea proprie, iar tu sa te bucuri direct de finalul rezultatului.                                                                                   Calatoria in sine este farmecul , este minunatia , este aventura ce ne face sa dardaim si sa simtim emotiile, doar ea reprezinta intreaga traire a propriului nostru sine, nu rezultatul final.                 Asa ca vrem nu vrem, v-a trebuii sa acceptam ca totul este un cadru complet , cu bune si cu rele, cu pozitiv si negativ, cu iubire si ura, cu ploaie si soare, cu iarna si vara, cu barbati si cu femei, totul face parte din acest cadru minunat pe nume existenta.                                           Totul este un puzzle de trairi pe care viata ni le ofera sa le gustam din plin, sa le intelegem esenta fiecaruia dintre ele, pentru ca toate au un scop si toate poarta in sanul lor cate un semn pentru fiecare dintre noi, o invatatura, o descoperire, o luminare.                                                                                                                              Dar noi cum procedam in general? Vrem doar o anumita categorie, vrem doar soare, vrem doar iubire, vrem doar multumire, apreciere, caldura si pace, iar celorlalte trairi le administram doar critica si impotrivire.                                                                                                                  Ne luptam cu ele, le consideram ca sunt foarte distrugatoare, jefuitoare ale propriului nostru suflet, le consideram foarte nemiloase si foarte incisive, foarte cenusii si apasatoare ce ne strica si ne fac sa ne doara foarte tare.                                                                                            Atunci daca acceptam doar o categorie de trairi si nu tot cadrul, unde mai este starea de echilibru? Unde mai este centrarea interioara a fiecaruia dintre noi? Si de ce mai asteptam sa gasim stare de echilibrul a propriului nostru sine? Oare existenta si viata insasi este atat de nestiutoare si atat de indiferenta, de ne da sa traim aceste intamplari fiecaruia dintre noi? Crezi ca totul este la voia intamplarii? Nu cred , totul are o cauza si un efect, are o sarcina si o destinatie, o constientizare pentru fiecare dintre noi care traim. Nimic nu este degeaba, tot ce se intampla, exista, iar tot ce nu se intampla nu exista. Acceptand doar o anumita categorie de trairi si luptandu-ne cu celelalte, noi suntem singurii care ne aruncam in extreme, suntem singurii care ne facem rau si ne adancim in ceva ce cu greu vom mai putea iesii. Suntem singurii care ne chinuim sufletele si suntem singurii care ne aruncam pe o perioada nedeteriminata in intuneric absolut, bajbaind poate pentru totdeauna in nestire. Cautam atat de mult starea de echilibru, starea de relaxare, starea de centrare, cand de fapt, tot noi singuri am parasit acea stare de mijloc.            

Ne-am orientat spre o anumita parte echipandu-ne cu ochelari de cal la ochi si nemaivazand intreg totalul.                                                                                                                                    In toate exista aceeasi problema , in religie, in iubire , in fericire , in redescoperire etc.        Toate au la baza alegerea unei anumite parti, ratandu-le intregul de fiecare data.                         Toate se lupta intre ele pentru ca nu isi accepta totalitatea reciproca, vor doar partile care li se par mai pozitive, mai ajutatoare, mai pentru scopul propriu vizat. Fiecare religie se bate cu o alta, ca ei sunt mai religiosi ca ceilalti, cand toti fac parte din aceeasi viata. Dar nu, crestinii se bat cu musulmani , musulmanii cu penticostali si tot asa, este un adevarat razboi intre ei pentru ca religia lor li se pare mai puternica ca a celorlalti, iar Dumnezeul lor la fel, trebuie sa fie cel mai puternic dintre religii.                                                                                                                         Ce prostie imensa, dar totusi lupta va continua la nesfarsit , iar omul este invatat sa lupte mereu pentru o anumita parte, i se pare ca neamul lui este cel mai cinstit si curat. Parca ceilalti religiosi ar fi niste intrusi, adusi cu forta pe aceasta planeta, nu pot vedea ca totul reprezinta o singura totalitate, iar aceasta trebuie acceptata si traita in intregimea ei. Atat de simplu par lucrurile si totusi atat de complicat traim noi oamenii.                                                                                 In dragoste treaba nu sta deloc diferit , unul dintre parteneri va vrea mereu sa fie iubit, va vrea mereu sa i se faca pe plac, indiferent de starea celuilalt , este musai si batut in cuie ca in fiecare zi sa fie la fel. Ce plictisitoare ar fi iubirea daca in fiecare zi lucrurile ar sta la fel, cred ca ne-am plictisi cu toti, iar iubirea ar deveni ceva plictisitor si monoton lipsit de orice sens, ar devenii ceva nemisterios , ceva ce vom stii dinainte cum incepe si cum se va termina . Iar daca vom sti dinainte cum va incepe si cum se va termina , atunci ce rost mai are sa o mai traim, cand vom sti dinainte ca ne va face rau? Lucrurile nu stau asa, exista certuri ,exista ura, exista pasiune, iubire , pentru ca intregul este intreg iar lucrurile trebuiesc acceptate si traite asa cum sunt ele, nu omise, toate neaduc invataturi.                                                                                                     

Chiar si o moneda are doua fete, ea reprezentand o tatalitatea , dar noi ce facem? Alegem decat o singura fata, iar pe cealalta o renegam , nu o mai vedem, astfel ratam totalitatea monedei , pentru ca ii vedem decat o singura fata , nu suntem in stare sa o vedem in totalitatea ei.                         Suntem invatati sa alegem doar anumite parti din viata noastra si din oameni, nu sa ii acceptam in totalitatea lor ,ratandu-le de fiecare data frumusetea absoluta.                                              Daca si existenta ar alege decat partile care ii plac din noi, acum am fi deformati fizic, foarte urati si cu mari probleme de supravietuire.                                                                               Asta este de fapt problema propriei noastre prabusiri, stim decat sa ne luptam pentru anumite parti, consumam cantitati uriase de energie din propruiul nostru rezervor pentru a ne lupta de fapt tot cu noi insine . Cand cel mai simplu mod ar fi sa acceptam totul asa cum este el, in forma sa pura si totala , sa constientizam ca orice zi iti aduce cate un semn care reprezinta ceva pentru tine si nu este la voia intamplarii, sau ca existenta se razbuna pe tine pentru popriul ei amuzament.Inceteaza sa mai cauti perfectul, inceteaza sa te mai lupti cu totalitatea , pentru ca nu vei reusii nimic , ba mai rau te vei consuma de puteri, nu vei intelege nimic si vei devenii din ce in ce mai frustrat si nervos. Traieste pur si simplu, accepta pur si simplu , bucurate pur si simplu, orice zi este un mister care ascunde in el un semn pentru propriul tau sine, nu te lupta cu acest mister, incearca sa-l intelegi si vei vedea ca magia din el te va lumina in acea zi minunata care iti apartine.

      ionel popa