Continui sa scriu, nu conteaza ce iese, nu conteaza finalul, conteaza drumul pe care il parcurg aceste litere in timp ce formeaza cuvintele si apoi apar mai multe cuvinte unele langa altele si impreuna pot forma un text, de o rezonanta superioara insa, sa nu uitam niciodata valoarea primului cuvant pentru ca el a fost cel care le-a impins pe celelalte de la spate, altfel ramaneau si acum niste anonime.
Inceputul conteaza cel mai mult in toate pentru ca este primul pas din intreaga ta experienta, mai multe experiente iti imbogatesc viata,mai putine ti-o saracesc, este simplu si aparent banal insa noi incercam mereu sa complicam lucrurile, pentru noi mereu albul poate fi de mai multe nuante…este alb si este simplu, accepta asta, este viata si trebuie sa ti-o traiesti, iubeste asta!
Ma avant in iubire cu speranta ca voi gasi cea mai frumoasa parte din mine.
Scriu si iarasi scriu, am visat ca tineam un copil in brate si ca habar nu aveam ce sa fac.
Sunt inchis la culoare si te privesc pe tine, atat de alba, atat de pura, vorbim de suflete probabil, depinde cum percepi tu bineinteles si stau si ma gandesc daca intru oare in viata ta o sa te murdaresc sau o sa ma speli, ce o sa se intample cu noi? pai cred ca deja aflam, uite ca ne indragostim si nici nu mai suntem capabili sa gandim asta, se intampla, palmele se unesc si apoi sunt despartite de acea energie vie, de un mov aprins si putem sa vedem pentru prima data cum se simte, am mai trecut amandoi prin asta, ne declaram experti si totusi uite ca suntem suprinsi, se naste iubirea, o vezi si tu? nu imi raspunde, nu strica momentul, deja ne-a prins si ne strange dar este bine, este ca atunci cand ai cazut in genunchi si te-ai julit cand erai mic si apoi a venit mama la tine, tu bineinteles ca ai inceput sa plangi si mai tare, nu avea farmec daca nu faceai asta si apoi dintr-o data ai simtit, ce durere? m-a durut ceva? iubire, calda si suava, bine ai venit in viata mea, te las te bucuri de mine, eu te asigur ca voi tanji la tine ca la mirosul de portocale din seara de ajun.
Mai degraba citeam acum decat sa scriu pe intuneric dar mi-e lene sa aprind lumina si de multe ori lenea ne impinge catre cele stari minunate de durere, acele stari care storc din noi acea seva a raului si o transforma peste cateva saptamani in cel mai dulce vin, asta e arta omului de a deveni bun chiar daca are momente in care pute.
Vreau sa vorbesc cu ea dar ceva ma retine, este probabil bunul simt sau constienta ca nu rezolv nimic in acest mod, este extraordinar de greu sa stii cum ar trebui sa se intample lucrurile teoretic dar practica sa te omoare."Fericiti sunt cei saraci cu duhul" sau cum era aia? da, adevarat, dar doar in parti, ca pe bune… saracii de ei… prefer sa sufar pentru ca vreau sa devin constient decat sa sufar ca habar nu am ce val ma adus si pe mine aici.Ca o scoica venita din cele mai adanci strafunduri ale marii, asteptand sa te culeaga cineva, sa te bage in buzunarul ei cald si stramt pentru ca abia apoi sa realizezi ca este cel mai prost lucru pe care ti-l puteai dori, tu nu poti sa traiesti fara aer si te lupti sa scapi dar acum esti prins si te poarta peste tot cu ea si acum nu este doar buzunarul, era bine daca era doar acesta, este si gandul… care gandul… ce mult se plimba si cat de multe creeaza… cu mintea poti dezbraca o femeie pentru a-ti satisface dorintele tale macabre de animal paros dar daca acest lucru nu se intampla cu adevarat te va frustra enorm si vei fi un anonim in propria ta viata.
Ce este mai banal de atat? sa nu fii rolul principal in propria ta viata?suntem o planeta de banali nu? pana la urma doar cativa iau oscarul… esti o artista in viata nu pe o simpla coala de hartie de aceea te las goala si ma plimb pe tine in cautarea intrarii catre sufletul tau si nu este acel loc care este atat de cald si frumos si datator de viata, sursa unor fantezii de-ale mele nebune, este mai mult de atat, stii ce? nu mai caut nimic, am sa te iau toata si am sa iti dau drumu in vant sa te ia sa te duca unde vrea el… am sa stau cu bratele deschise…
Stari complexe alaturi de femei perverse, le iubesc pe toate, ne canta la ureche prin gemetul lor, asculta o femeie cum geme si ai sa intelegi secretul Universului, durerea ei pasionala misca planete, le aliniaza doar pentru a crea o coliziune intre altele, si se aude in tot Universul si sar bucati de planete peste tot dar acele bucati intra acum intr-o gaura neagra si creeaza un alt Univers si astfel e posibil ca doua bucati din parti diferite ale trecutului Univers sa ajunga parte din acelasi intreg aici, oricum erau parte din intreg doar ca nu chiar atat de aproape, isi pot simti respiratia in ceafa si se ingramadesc cautand acea placere maxima, chit ca va dura o miime de secunda, pentru ele a fost o eternitate.
Este atat de bine sa lasi, pur si simplu sa dai drumul, tot Universul priveste si canta, cum ar putea sa n-o faca? ai devenit regele vietii tale si sclavul sau, in sfarsit cuvantul sclav poate avea o conotatie frumoasa.
Oameni nebuni si frumosi,care este rolul cornetului la inghetzata?sincer mi se pare mai bun dar daca ar fi sa mananc cornet gol fara inghetzata nu ar mai mai avea acelasi farmec.
Asa si in viata, femeie nebuna.. te iubesc pentru ceea ce esti, asa copil cum esti, curva in pat si o doamna in societate, doamne da-mi miezul universului si asternemi-l in palma apoi sa pot sa mor fericit, il am, e ea, e partea din mine ascunsa, care imi era atat de teama sa o scot la iveala si uite ca a iesit si acum nu mai pot sa o opresc si ce daca? ce daca a iesit, sa creasca sa se duca in lume sa zburde si sa cante; cine sunt eu sa iti spun ca esti frumoasa? nu vreau sa iti mai spun nimic, o sa te pierd undeva prin mine sa nu mai stiu care esti tu si care sunt eu si atunci probabil ca lumea o sa priveasca ca la o apocalipsa a binelui ce zambeste prin ochii albastri a unui copil trezit de mireasma puternica de boboci de trandafir.
Principala problema este ca voi vreti sa ma intelegeti, nu mai incercati, nu o sa reusiti nimic, o sa va pierdeti timpul si o sa va doara cel mai probabil capul, am innebuni daca am incerca sa intelegem fiecare om din viata noastra, un om se simte cu totul sau nu se intelege deloc.
Avem starile noastre si foarte rar ajungem sa ne sincronizam dar cand o facem se nasc adevaratele miracole.
Oau cat de multe pot sa fac acum, pot sa jonglez cu pozele, cu vorbele, cu cartea si cu viata, ma simt ca un copil in prima zi in care isi incearca superputerile, murdar la gura de budinca de ciocolata zambesc cu speranta ca nu mi-a ramas nimic intre dinti.
Mi-e ca daca imi dau drumul la mine nu o sa ma mai intorc nicioadata acelasi om, ma tem putin de acel moment.
Egoist, arogant, celebru imbracat mereu in alb si negru.
Nu imi place cand painea lasa firmituri…
Ce frumos se desfasoara o viata, este atat de normal sa iti iubesti viata dar normalul la noi este dat de societate si daca privim in societate vom vedea ca normal este sa iti pierzi identitatea si apoi sa o cauti in carul cu fan.
Cateodata trebuie sa stam in propria mizerie pentru a afla ce este puritatea.
Sunt rau pentru societate si bun pentru oameni, din pacate societatea este creata din indivizi iar eu trebuie sa gasesc echilibrul intre cele doua pana dispar si ramane ceva pur capabil de schimbare.
Ne agatam cu niste ancore grele de trecut riscand astfel sa ajungem niste epave.A fost frumos, trist si trecut, intelege asta si jumatate din problemele tale sunt rezolvate, viitorul oricum are putin mai multa viata in el ca trecutul, din punctul meu de vedere viitorul are miros de speranta in timp ce trecutul de cadavru putrezit deja, dar floarea vesnic tanara este mereu prezentul, acum, acum, acum nu atunci, nu acolo, aici, nu o sa fie, este, nu "am iubit" ci "traiesc".Este pana la urma o diferenta de nuanta pe care o faci doar daca doresti asta.
Totul se rezuma la mine, eu ii pot oferi lui Dumnezeu oportunitatea de a experimenta viata mea, in timp ce el, cu o simpla atingere ma poate face Rai.Nu imi doresc Raiul daca pe Pamant e Iadul, sunt dispus sa renunt la lumina aia multa de sus pentru un strop de lumina aici jos, ma bat cu mine pentru asta, ma bat cu mine pentru a-mi oferi sansa la libertatea ta.
Tu esti singurul care poate oferi lumii cadoul tau unic, valoarea ta este unica si irepetabila.
Stau intins in pat aaaah relaxare, dulce viata cat de frumos este sa ma am in fata si sa inchid ochii … ca mi-e frica… sunt eu si cateodata ma surprind in cel mai evident mod.
Unele lucruri nu se vor schimba niciodata doar se transforma.
Cat de mult putem sa ne complicam viata cand de fapt tot ce avem nevoie este de apa, mancare si iubire, restul sunt detalii, detalii care vor conta mult prea putin atunci cand esti total, atunci cand viata ti se desfasoara in fata ochilor.
As vrea sa am timp sa scriu, este tot ce vreau sa fac, sa scriu despre tine, sa scriu despre mine, sa scriu tot ce s-a mai scris si gandit si simtit inaintea secolelor noastre, este ciudat ca totul acum are o nuanta de gri turbat, ce inseamna de fapt sa stai si sa privesti la viata? viata ne traieste pe noi nu invers.
Atatea pregatiri, atatea cuvinte spuse de mii si mii, de ce? de unde atata logica? cand este de ajuns sa privesti doi ochi straini si sa simti cum devin parte din tine, cum iti iau locul in suflet, cum brusc te simti dat jos din propriul pat si apoi vine langa tine sa dormiti amandoi jos. Nu mai traim de mult pentru ceea ce ne-am nascut, traim vietile altora, macar de ar fi posibil sa facem schimb de trupuri, sa simti cu adevarat ce simt eu, probabil ca se va ajunge si acolo, dezumanizare totala, lipsa de respect si rezultantul fiind o viata banala.
Sa te oferi pe tine catre tine este cel mai frumos cadou pe care ti-l poti face.Cuvinte banale… fara sens.. de ce nu iesiti asa cum simt eu?habar nu aveti ce simt eu, cred ca totul este doar o impresie generala ca traim, ca ne dorim sa atingem mereu mai mult cand de fapt distanta dintre noi si acel obiectiv mereu va ramane aceeasi si alergam ca niste cai pur-sange in timp ce ne uitam in oglinda, uitam ca este o simpla reflexie si ca ceea ce vedem nu suntem de fapt noi, este doar o realitate frumoasa creata de mintea noastra cu scopul de avea mereu motive de scuza, de a avea mereu un scut care sa ne proteje, dar de ce ne protejam atat? de viata? pai scopul vietii este sa o traiesti pana mori nu sa mori inainte sa apuci sa o traiesti.
Vreau sa scriu si sa nu ma mai opresc, vreau sa iubesc si nu ma mai opresc,vreau sa cunosc cat mai multi oameni si nu ma mai opresc,vreau sa ofer o noua perspectiva asupra vietii si nu ma mai opresc, vreau sa vorbesc si nu ma mai opresc, vreau sa tac si nu ma mai opresc, vreau sa zambesc si nu ma mai opresc, vreau sa plang si nu ma mai opresc, vreau sa calatoresc si nu ma mai opresc, vreau sa zbor si nu ma mai opresc, vreau sa vreau si nu ma mai opresc, vreau sa alerg si nu ma mai opresc, vreau sa stau si nu ma mai opresc, vreau sa traiesc si nu ma mai opresc, tu de ce ai face-o?
Care este motivul pentru care iti doresti sa traiesti in continuare? Eu ti-am raspuns prin intermediul acestui articol, iti astept parerea intr-un comentariu.
